Home Actualitate Piata Auto Contact Insider
 •  News •  F1 •   WRC •  CNR
   
 Abonare la Newsletter

San Marino GP: avancronica

A patra din cele 18 curse ale Campionatului Mondial de Formula 1, editia 2006, si prima care se disputa pe pamant european, este programata in acest weekend, la Imola: San Marino Grand Prix. Pe celebrul “Autodromo Enzo e Dino Ferrari”, masinile alearga in sensul invers acelor de ceasornic. Traditia curselor de la Imola a inceput in 1940, cand primele intreceri au fost tinute pe drumuri publice. In 1950, s-a inceput constructia primei piste, ce a fost inaugurata in  1952. Pe 21 aprilie 1963, masinile de Formula 1 au debutat pe circuitul de la Imola. Castigatorul acestei curse, ce nu facea parte din Campionatul Mondial, a fost  Jim Clark, pe un Lotus. O parte a cursei se desfasura, totusi, pe drumuri publice, lucru ce nu s-a schimbat pana in 1979. Din 1988 circuitul a fost cunoscut sub numele de Autodromo Enzo e Dino Ferrari Imola. In  1970, circuitul a fost dedicat lui Dino Ferrari, dar dupa moartea tatalui sau, Enzo, in 1988, a fost adaugat si numele acestuia.

Imola gazduieste Grand Prix-ul de Formula 1 incepand din 1980. Evenimentul de debut a contat ca Marele Premiu al Italiei. Din 1981, cursa se disputa sub steagul micului stat San Marino. Circuitul a  suferit modificari importante ca urmare a accidentelor din 1994, in urma carora si-au pierdut viata Roland Ratzenberger si Ayrton Senna. Orasul Imola este situat in regiunea Emilia Romagna, din provincia Bologna, si are o populatie de aproximativ 65.000 locuitori. Republica San Marino are o suprafata de doar 60 kmp si se intinde in sudul orasului Imola. Cursa de anul acesta este transmisa in direct pe TVR1, duminica, 23 aprilie, de la ora 15,00; antrenamente: sambata, 22 aprilie, in direct la TVR1, de la ora 15,00.

62 tururi a 4,933 km, total 305,609 km
Cel mai rapid tur: Michael Schumacher (Scuderia Ferrari Marlboro), 1:20:411 (in 2004)
webpage:
http://www.autodromoimola.com

Foto: DaimlerChrysler (19 aprilie 2006)


Australian Grand Prix: Alonso, invingator!

Spaniolul Fernando Alonso (Renault), a castigat Marele Premiu al Australiei la Formula 1, fiind urmat pe podium de Kimi Raikkonen (McLaren-Mercedes) si Ralf Schumacher (Toyota). Cursa a consemnat mai multe incidente, soldate cu o serie de abandonuri si cu intrari repetate ale safety car-ului pe circuit. Printre cei care au abandonat s-au numarat si ambii piloti de la Ferrari, cu iesiri in decor. Alonso a dominat cursa, in timp ce Button, plecat din pole position, a abandonat din cauza problemelor la motor.

Clasament cursa:
 1. Fernando Alonso (Renault) 1:34:27.870
 2. Kimi Raikkonen (McLaren-Mercedes) +1.8
 3. Ralf Schumacher (Toyota) +24.8 sec
 4. Nick Heidfeld (Sauber-BMW) +31.0 sec
 5. Giancarlo Fisichella (Renault) +38.4 sec
 6. Jacques Villeneuve (Sauber-BMW) +49.5 sec
 7. Rubens Barrichello (Honda) +51.9 sec
 8. Scott Speed (STR-Cosworth) +53.8 sec
 9. David Coulthard (RBR-Ferrari) +53.9 sec
10. Jenson Button (Honda) +1 tur
11. Christijan Albers (MF1-Toyota) +1 tur
12. Takuma Sato (Super Aguri-Honda) +2 tururi
13. Yuji Ide Super (Aguri-Honda) +3 tururi
Abandonuri:
Juan Pablo Montoya (McLaren-Mercedes)
Tiago Monteiro (MF1-Toyota)
Vitantonio Liuzzi (STR-Cosworth)
Michael Schumacher (Ferrari)
Mark Webber (Williams-Cosworth)
Christian Klien (RBR-Ferrari)
Jarno Trulli Toyota)
Nico Rosberg (Williams-Cosworth)
Felipe Massa (Ferrari)

Clasament piloti:
 1. Fernando Alonso 28 p.
 2. Giancarlo Fisichella 14 p.
 2. Kimi Raikkonen 14 p.
 4. Michael Schumacher 11 p.
 4. Jenson Button 11 p.
 6. Juan Pablo Montoya 9 p.
 7. Ralf Schumacher 7 p.
 8. Nick Heidfeld 5 p.
 8. Jacques Villeneuve 5 p.
10. Felipe Massa 4 p.
11. Mark Webber 3 p.
12. Rubens Barrichello 2 p.
12. Nico Rosberg 2 p.
14. Scott Speed 1 p.
14. Christian Klien 1 p.

Clasament constructori:
 1. Renault 42 p.
 2. McLaren-Mercedes 23 p.
 3. Ferrari 15 p.
 4. Honda 13 p.
 5. Sauber-BMW 10 p.
 6. Toyota 7 p.
 7. Williams-Cosworth 5 p.
 8. RBR-Ferrari 1 p.
 8. STR-Cosworth 1 p.

Urmatoarea cursa, San Marino Grand Prix (Imola), este programata pe 23 aprilie.

Foto: Michelin (2 aprilie 2006)


Australian Grand Prix: Button, in pole position

Jenson Button a reusit cel de-al treilea pole din cariera, fiind urmat pe grila de cei doi piloti de la Renault. Partea superioara a grilei de start este completata de cei de la McLaren. Villeneuve va retrograda 10 pozitii, din cauza motorului schimbat. Sesiunea de calificari a fost afectata de iesirea in decor a lui Felipe Massa, fara urmari grave pentru pilot.
Cursa de maine (duminica, 2 aprilie) are programat startul la ora 7,00 (in direct la TVR1).

Calificari:     
 1. Jenson Button (Honda)
 2. Giancarlo Fisichella (Renault)

 3. Fernando Alonso (Renault)
 4. Kimi Raikkonen (McLaren-Mercedes)

 5. Juan Pablo Montoya (McLaren-Mercedes)
 6. Ralf Schumacher (Toyota)

 7. Mark Webber (Williams-Cosworth)
 8. Nick Heidfeld (Sauber-BMW)

 9. Jacques Villeneuve (Sauber-BMW)
10. Jarno Trulli (Toyota)

11. Michael Schumacher (Ferrari)
12. David Coulthard (RBR-Ferrari)

13. Vitantonio Liuzzi (STR-Cosworth)
14. Christian Klien (RBR-Ferrari)

15. Nico Rosberg (Williams-Cosworth)
16. Felipe Massa (Ferrari)

17. Rubens Barrichello (Honda)
18. Christijan Albers (MF1-Toyota) 1:30.226

19. Scott Speed (STR-Cosworth) 1:30.426
20. Tiago Monteiro (MF1-Toyota) 1:30.709

21. Takuma Sato (Super Aguri-Honda) 1:32.279
22. Yuji Ide Super (Aguri-Honda) 1:36.164

Foto: Honda (1 aprilie 2006)


Australian Grand Prix: avancronica

Marele Premiu al Australiei, de la sfarsitul acestei saptamani (duminica, 2 aprilie, in direct la TVR1, de la ora 7,00; antrenamente: sambata, 1 aprilie, in direct la TVR1, de la ora 6,00), este ultimul din seria curselor din afara Europei, programate in prima parte a sezonului 2006. Va fi urmata de prima vacanta prelungita a anului, dupa care va incepe sezonul european, cu etapa de la Imola, de pe 23 aprile. Cursa de la Melbourne este a treia din cele 18 programate anul acesta si este de asteptat sa se desfasoare in conditii mai bune, comparativ cu temperaturile extrem de ridicate din primele doua curse disputate pana acum, in Bahrain si Malaysia.

Pana in 1995, Australian Grand Prix s-a disputat la Adelaide. Melbourne este cel de-al doilea oras ca marime din Australia, cu o populatie de peste 3,2 milioane. Se intinde in partea de est a coastei continentale de sud si este capitala statului Victoria. Melbourne este un oras cu multe fatete: arhitectura moderna se impleteste cu cladirile istorice, campusurile studentesti cu centre de afaceri.  Aici se varsa raul Yarra River in ocean. Circuitul de Formula 1 este amplasat chiar in mijlocul orasului, in interiorul parcului Albert si in jurul unui lac. In comparatie cu cursele moderne de F1 (Bahrain si Malaysia), facilitatile oferite echipelor sunt limitate.

58 tururi a 5,303 km, total 307,542 km
Cel mai rapid tur: M. Schumacher 1:24:125 (in 2004)
webpage:
http://www.grandprix.com.au/

29 martie 2006


Malaysian Grand Prix: Prima dubla pentru Renault, in 2006

A fost cursa lui FIsichella, de la un capat la altul, in timp ce Fernando Alonso a reusit inca din start sa recupereze, instalandu-se pe pozitia a treia. Ghinionistul Raikkonen a fost nevoit sa abandoneze, in urma unei iesiri in decor, urmat, cateva tururi mai tarziu, pe rand, de pilotii Williams, Rosberg, apoi Webber, ambii din cauza motorului. Nici pentru BMW n-a fost o cursa prea reusita, Heidfeld fiind nevoit sa traga pe dreapta, cu 7 tururi inainte de final, din cauza motorului. Cursa de urmarire a lui Alonso a continuat, campionul en titre reusind sa treaca de Button si sa se instaleze in spatele lui Fisichella, pe pozitia a doua. Si pentru Michael Schumacher a fost o cursa de recuperare, care avea sa-l gaseasca pe german, in final, pe locul 6, foarte aproape de coechipierul sau, Felipe Massa. Asadar, un excelent debut de sezon pentru echipa lui Flavio Briatore, care a reusit sa se impuna in primele doua curse, iar la Sepang si-a trecut in cont deja prima dubla din acest an.

Clasament cursa:
 1. Giancarlo Fisichella (Renault)
 2. Fernando Alonso (Renault) +4,5 sec
 3. Jenson Button (Honda) +9,6 sec
 4. JP Montoya (McLaren-Mercedes) +39,3 sec
 5. Felipe Massa (Ferrari) +43,2 sec
 6. Michael Schumacher (Ferrari) +43,8 sec
 7. Jacques Villeneuve (Sauber-BMW) +80,4 sec
 8. Ralf Schumacher (Toyota) +81,2 sec
 9. Jarno Trulli (Toyota) +1 tur
10. Rubens Barrichello (Honda) +1 tur
11. Vitantonio Liuzzi (STR-Cosworth) +2 tururi
12. Christijan Albers (MF1-Toyota) +2 tururi
13. Tiago Monteiro (MF1-Toyota) +2 tururi
14. Takuma Sato (Super Aguri-Honda) +3 tururi
Abandonuri:
Nick Heidfeld (Sauber-BMW)
Scott Speed (STR-Cosworth)
Yuji Ide (Super Aguri-Honda)
Christian Klien (RBR-Ferrari)
Mark Webber (Williams-Cosworth)
David Coulthard (RBR-Ferrari)
Nico Rosberg (Williams-Cosworth)
Kimi Raikkonen (McLaren-Mercedes)

Clasament piloti:
1. Fernando Alonso 18 p.
 2. Michael Schumacher 11 p.
 2. Jenson Button 11 p.
 4. Giancarlo Fisichella 10 p.
 5. Juan Pablo Montoya 9 p.
 6. Kimi Raikkonen 6 p.
 7. Felipe Massa 4 p.
 8. Mark Webber 3 p.
 9. Jacques Villeneuve 2 p.
 9. Nico Rosberg 2 p.
11. Ralf Schumacher 1 p.
11.Christian Klien 1 p.

Clasament constructori:
1. Renault 28 p.
2. Ferrari 15 p.
2. McLaren-Mercedes 15 p.
4. Honda 11 p.
5. Williams-Cosworth 5 p.
6. Sauber-BMW 2 p.
7. Toyota 1 p.
7. RBR-Ferrari 1 p.

Urmatoarea cursa, Marele Premiu al Australiei, este programata pe 2 aprilie, la Melbourne.

19 martie 2006


Malaysian Grand Prix: Fisichella, in pole position

Ferrari are un weekend greu pe circuitul Sepang: dupa ce s-a inlocuit motorul pe masina lui Massa, si Michael Schumacher va pleca in cursa cu motorul schimbat, ceea ce inseamna, automat, retrogradarea pe grila de start cu 10 pozitii. La fel va fi si in cazul lui Barrichello, si el cu motorul inlocuit. Ralf Schumacher a avut ghinion chiar in timpul sesiunii de calificari, cand propulsorul monopostului sau a cedat. Excelenta clasarea in pole a lui Fisichella, in timp ce coechipierul sau, campionul en titre Fernando Alonso, n-a reusit decat locul 6. Pilotii Williams au furnizat surpriza acestor calificari, in timp ce locul 7 obtinut de Raikkonen poate fi inselator, avand in vedere evolutia si strategia finlandezului, in prima cursa a anului.
Cursa de maine (duminica, 19 martie) are startul programat la ora 9,00 (ora Romaniei).

Calificari:
 1. Giancarlo Fisichella (Renault) 1:33.840
 2. Jenson Button (Honda) 1:33.986

 3. Nico Rosberg (Williams-Cosworth) 1:34.626
 4. Michael Schumacher (Ferrari) 1:34.668

 5. Mark Webber (Williams-Cosworth) 1:34.672
 6. Juan Pablo (Montoya McLaren-Mercedes) 1:34.916

 7. Kimi Raikkonen (McLaren-Mercedes) 1:34.983
 8. Fernando Alonso (Renault) 1:35.747

 9. Christian Klien (RBR-Ferrari) 1:38.715
10. Ralf Schumacher (Toyota) 1:34.586

11. David Coulthard (RBR-Ferrari) 1:34.614
12. Rubens Barrichello (Honda) 1:34.683

13. Jarno Trulli (Toyota) 1:34.702
14. Jacques Villeneuve (Sauber-BMW) 1:34.752

15. Nick Heidfeld (Sauber-BMW) 1:34.783
16. Felipe Massa (Ferrari) 1:35.091

17. Scott Speed (STR-Cosworth) 1:36.297
18. Vitantonio Liuzzi (STR-Cosworth) 1:36.581

19. Christijan Albers (MF1-Toyota) 1:37.426
20. Tiago Monteiro (MF1-Toyota) 1:37.819

21. Takuma Sato (Super Aguri-Honda) 1:39.011
22. Yuji Ide (Super Aguri-Honda) 1:40.720

18 martie 2006


Malaysian Grand Prix: avancronica

La doar o saptamana dupa runda inaugurala, Campionatul Mondial de Formula 1 programeaza o noua cursa, de aceasta data in Malaysia, la Kuala Lumpur. Este a opta oara cand Marele Circ poposeste pe modernul circuit Sepang, desenat de catre arhitectul german Hermann Tilke si amplasat la circa jumatate de ora distanta de Kuala Lumpur. Orasul Kuala Lumpur a fost fondat in mijlocul junglei, de catre mineri, in 1857. Sub conducerea britanica, sultanatele Malay au format Federatia Malaya in 1896, avand drept capitala Kuala Lumpur, independenta fiind dobandita in 1957. Kuala Lumpur se traduce prin "estuar mlastinos", denumire datorata asezarii la gura raurilor Gombak si Klang. "KL", prescurtarea cu care se face referire la oras in prezent, este centrul Malaeziei moderne, cu o populatie de aproximativ 1,5 milioane de oameni (52% chinezi, 39% malaezieni, 6% indieni, plus alte grupuri minoritare), ce traiesc pe o suprafata de 244 kmp. KL ofera, pe langa impresionanta cultura asiatica, arhitectura coloniala britanica si edificii ultramoderne precum Turnurile Petronas, situate in “Triunghiul de Aur” al orasului. Petronas Twin Towers (88 etaje) sunt cele mai inalte turnuri gemene si cea de-a saptea cladire din lume ca inaltime.

56 tururi a 5,543 km, total 310,408 km
Cel mai rapid tur: Juan Pablo Montoya 1:34:223 (in 2004)
webpage:
http://www.malaysiangp.com.my/

15 martie 2006


Bahrain GP: Fernando Alonso s-a impus in prima cursa din 2006

Plecat din pole position si protejat foarte bine de coechipierul sau in momentul startului, Michael Schumacher s-a instalat in frunte si, in ciuda unui avans nu tocmai semnificativ, parea ca va castiga "linistit" aceasta prima cursa a sezonului 2006. N-a fost asa, suprematia germanului fiind contestata de campionul en titre, Fernando Alonso, care, dupa a doua intrare la boxe, a revenit pe pista roata la roata cu germanul, insa avand avantajul intrarii in viraj pe interior, a trecut in frunte, pozitie pe care a reusit sa si-o pastreze pana la final. Retrogradat pe ultima pozitie a grilei de start, Kimi Raikkonen a facut o cursa magistrala. A optat pentru o strategie cu o singura oprire la boxe si a recuperat constant, astfel ca finalul cursei l-a gasit pe a treia pozitie pe podium. Din pacate pentru cei de la Renault, al doilea lor pilot, Giancarlo Fisichella, a fost nevoit sa abandoneze din cauza unor probleme la motor. Oricum, cu toate ca este prematur pentru conculzii, asteptarile multora s-au confirmat si, asa cum au aratat-o si in testele din iarna, principalii protagonisti din acest an se anunta a fi Renault, Ferrari, McLaren si Honda. In fine, un alt performer al cursei din Bahrain a fost Nico Rosberg, fiul celebrului ex-pilot de F1, Keke Rosbeerg, care in cursa sa de debut in Marele Circ a reusit sa se claseze "in puncte" si sa stabileasca cel mai rapid tur de circuit. Dar iata cum arata ierarhiile Formulei 1, dupa aceasta cursa (fiind prima etapa, clasamentul pilotilor coincide cu clasamentul cursei).

Clasament cursa / piloti:
 1. Fernando Alonso (Renault) 10 p.
 2. Michael Schumacher (Ferrari) 8p.
 3. Kimi Raikkonen (McLaren-Mercedes) 6 p.
 4. Jenson Button (Honda) 5 p.            
 5. Juan Pablo Montoya (McLaren-Mercedes) 4 p.
 6. Mark Webber (Williams-Cosworth) 3 p.
 7. Nico Rosberg (Williams-Cosworth) 2 p.
 8. Christian (Klien RBR-Ferrari) 1 p.
 9. Felipe Massa (Ferrari)
10. David Coulthard (RBR-Ferrari)
11. Vitantonio Liuzzi (STR-Cosworth)
12. Nick Heidfeld (Sauber-BMW)
13. Scott Speed (STR-Cosworth)
14. Ralf Schumacher (Toyota)
15. Rubens Barrichello (Honda)
16. Jarno Trulli (Toyota)
17. Tiago Monteiro (MF1-Toyota)
18. Takuma Sato Super (Aguri-Honda)
Abandonuri:
Yuji Ide (Super Aguri-Honda)
Jacques Villeneuve (Sauber-BMW)
Giancarlo Fisichella (Renault)
Christijan Albers (MF1-Toyota)

Clasament constructori:
1. Renault 10 p.
1. McLaren-Mercedes 10 p.
3. Ferrari 8 p.
4. Honda 5 p.
4. Williams-Cosworth 5 p.
6. RBR-Ferrari 1 p.

Urmatoarea cursa, Malaysia GP, este programata pe 19 martie, la Kuala Lumpur.

Foto: Renault, Michelin, DaimlerChrysler (12 martie 2006)


Bahrain GP: Pole position pentru Michael Schumacher

Michael Schumacher a reusit sa obtina cel mai bun timp in sesiunea de calificari de sambata, astfel ca va pleca din pole position in prima cursa din 2006, cea din Bahrain. Germanul a egalat astfel recordul regretatului Ayrton Senna, de 65 de pole position in F1. Prima linie a grilei este monopolizata de Ferrari, in vreme ce marele perdant al calificarilor a fost Kimi Raikkonen, a carui masina a avut probleme cu suspensia spate, care l-au silit pe finlandez sa abandoneze, astfel ca va lua startul de pe ultimul loc pe grila.
Cursa de maine (duminica, 12 martie) are startul programat la ora 13,30 (ora Romaniei).

Calificari:
 1. Michael Schumacher (Ferrari) 1:33.310
 2. Felipe Massa (Ferrari) 1:33.579

 3. Jenson Button (Honda) 1:32.603
 4. Fernando Alonso (Renault) 1:32.433

 5. Juan Pablo Montoya (McLaren-Mercedes) 1:33.233
 6. Rubens Barrichello (Honda) 1:33.922

 7. Mark Webber (Williams-Cosworth) 1:33.454
 8. Christian Klien (RBR-Ferrari) 1:34.308

 9. Giancarlo Fisichella (Renault) 1:32.934
10. Nick Heidfeld (Sauber-BMW) 1:33.374

11. Jacques Villeneuve (Sauber-BMW) 1:33.882
12. Nico Rosberg (Williams-Cosworth) 1:32.945

13. David Coulthard (RBR-Ferrari) 1:33.678
14. Jarno Trulli (Toyota) 1:33.987

15. Vitantonio Liuzzi (STR-Cosworth) 1:34.439
16. Scott Speed (STR-Cosworth) 1:33.995

17. Ralf Schumacher (Toyota) 1:34.702
18. Christijan Albers (MF1-Toyota) 1:35.724

19. Tiago Monteiro (MF1-Toyota) 1:35.900
20. Takuma Sato (Super Aguri-Honda) 1:37.411

21. Yuji Ide (Super Aguri-Honda) 1:40.270
22. Kimi Raikkonen (McLaren-Mercedes)

11 martie 2006


Avancronica Formula 1 - 2006

Sezonul 2006 al Campionatului Mondial de Formula 1 se va desfasura dupa un nou regulament, care aduce modificari numeroase si semnificative, comparativ cu editia precedenta. In acest context, presa internationala de specialitate remarca faptul ca acest sezon pare mai degraba unul imprevizibil. In privinta motorizarii, s-a trecut de la propulsoare de 3,0 litri cu arhitectura V10, la cele V8 de 2,4 litri, care vor trebui folosite, la fel ca anul trecut, pe durata a doua curse. Restrictiile din 2005 vizand schimbul de pneuri au fost eliminate, deci vom avea parte din nou de strategii ingenioase pentru intrarile la boxe. Bridgestone va fi furnizor pentru Ferrari, Williams, Toyota, Super Aguri si MF1, in timp ce Renault, McLaren, Honda, BMW, Red Bull si Toro Rosso vor “incalta” Michelin, furnizor aflat la ultimul sezon in Formula 1. Calificarile vor avea loc doar sambata. Toti concurentii vor incepe calificarile pe pista, apoi dupa 15 minute vor fi eliminate 5 masini, cele timpii cu cei mai slabi. Dupa alte 15 minute vor fi eliminate urmatoarele 5 masini. Cei mai rapizi piloti vor ramane pe pista, in ultimele 20 de minute, pentru stabilirea ordinii in partea superioara a grilei de start. Acestia vor concura in ultimele 20 de minute cu cantitatea de combustibil cu care vor lua startul in cursa de a doua zi.

Evolutiile si recordurile consemnate in perioada testelor de iarna au aratat ca performantele masinilor au ramas la un nivel comparabil cu cel de anul trecut, in ciuda modificarilor impluse, in special la motoare. Un alt punct forte al monoposturilor de F1, aerodinamica, pare sa-si continue trendul, atingand performante care ii pot face invidiosi pana si pe cei din aeronautica. Renault, McLaren, BMW Sauber, Honda si Ferrari formeaza plutonul favoritilor, echipe care isi pot adjudeca in orice moment victoria. A doua parte a plutonului este formata din echipe mici, cu bugete limitate, a caror prezenta in fruntea cursei tine mai degraba de domeniul paranormalului. Sezonul prevede 18 mari premii, marea absenta fiind cursa de la Spa Francorchamps.

Bahrain Grand Prix - avancronica
Luxosul complex Bahrain International Circuit se intinde pe 170 de hectare, pista fiind realizata dupa proiectul arhitectului german Hermann Tilke. Constructia a durat 16 luni si a costat 150 milioane de dolari. Proiectul a fost finantat de Sheikh Salman bin Hamad al Khalifa, printul Bahrainului, un fan impatimit al curselor care detine si functia de presedinte al federatiei de automobilism din aceasta tara. Circuitul poate gazdui 50.000 de spectatori, principala tribuna avand o capacitate de 10.500 persoane. Circuitul din Bahrain are 5 variante de circuit, cea mai lunga fiind cea pentru cursa GP, de 5.412 km. Circuitul are 15 viraje (6 pe stanga si 9 pe dreapta), iar linia de start/sosire are 1.090 metri. Bahrain si-a castigat independenta fata de Marea Britanie in 1971. Seful statului este emirul, care guverneaza cu ajutorul unui cabinet. Cu 665 kmp, tara are 36 de insule, in afara coastei Arabiei Saudite. Emiratul are un climat uscat, de desert, cu ierni moderate si veri foarte calduroase. Anul trecut, Bahrain Grand Prix a avut temperaturii foarte mari (42 de grade Celsius duminica). Anul sunt asteptate temperaturi sub 42 de grade in timpul cursei, data fiind organizarea acesteia cu 4 saptamani mai devreme decat anul trecut.

57 tururi a 5.412 km, total 308,238 km
Castigator in 2005: Fernando Alonso (Mild Seven Renault F1 Team) 1:29:18,531
Pole position 2005: Fernando Alonso (Mild Seven Renault F1 Team)
Cel mai rapid tur in 2005: Pedro de la Rosa (West McLaren Mercedes), 1:31:447
Cel mai rapid tur: Michael Schumacher (Scuderia Ferrari Marlboro) 1:30:252 (in 2004)

7 martie 2006


Formula 1 2005 - Alonso si Renault, campioni mondiali!

Clasamente finale 2005

Piloti: 1. Fernando Alonso 133 p., 2. Kimi Raikkonen 112 p., 3. Michael Schumacher 62 p., 4. Juan Pablo Montoya 60 p., 5. Giancarlo Fisichella 58 p., 6. Ralf Schumacher 45 p., 7. Jarno Trulli 43 p., 8. Rubens Barrichello 38 p.

Constructori: 1. Renault F1 191 p., 2. McLaren-Mercedes 182 p., 3. Ferrari 100 p., 4.   Toyota 88 p., 5. BMW-Williams 66 p., 6. BAR-Honda 38 p., 7. Red Bull Racing 34 p., 8. Sauber-Petronas 20 p.

China, Shanghai (16 octombrie)

Cum soarta titlului la piloti fusese deja transata, miza in ultima cursa a sezonului 2005 de Formula 1, Marele Premiu al Chinei, a reprezentat-o doar titlul constructorilor. Terminand pe locul 1, respectiv, 4, Alonso si Fisichella au punctat suficient pentru ca echipa lor, Renault, sa devina campioana a constructorilor. Astfel, in timp ce Alonso intra in istoria Marelui circ drept cel mai tanar campion din istoria competitiei, Renault trece in analele campionatului drept echipa care a pus capat hegemoniei Ferrari din ultimii ani. Clasament cursa: 1. F. Alonso, 2. K. Raikkonen, 3. R. Schumacher, 4. G. Fisichella, 5. C. Klien, 6. F. Massa, 7. M. Webber, 8. J. Button.

Japonia, Suzuka (9 octombrie)

Kimi Raikkonen a reusit sa se impuna de o maniera extraordinara, dupa ce, la start, s-a aflat abia pe cea de-a 17-a pozitie (ploaia de la calificari l-a retrogradat pe grila). Kimi a trecut pe prima pozitie in chiar ultimul tur al cursei, reusind sa-l depaseasca pe Giancarlo Fisichella. Este a saptea victorie a sa in acest sezon si "probabil cea mai frumoasa", dupa cum avea sa declare Ron Dennis, directorul general de la McLaren. Plecat din pole position, Ralf Schumacher n-a reusit sa materializeze acest avantaj, cazand prada unei strategii cu 3 opriri la boxe. Din pacate pentru cei de la McLaren-Mercedes, al doilea pilot al lor, Juan Pablo Montoya, n-a avut o cursa reusita in Japonia, fiind nevoit sa abandoneze, dupa o violenta iesire in decor, in urma careia cursa a fost neutralizata timp de 10 minute. Germanul Michael Schumacher a avut din nou o evolutie mediocra, terminand abia al saptelea. In clasamentul constructorilor, Renault a revenit in frunte, insa lupta finala se va da peste doar o saptamana, in ultima etapa a sezonului. Clasament cursa: 1. K. Raikkonen, 2. G. Fisichella, 3. F. Alonso, 4. M. Webber, 5. J. Button, 6. D. Coulthard, 7. M. Schumacher, 8. R. Schumacher.

Brazilia, Interlagos (25 septembrie)

Soarta titlului la piloti a fost transata in Brazilia, spaniolul Fernando Alonso, de la Renault (foto), devenind astfel, la doar 24 de ani, cel mai tanar campion mondial din istoria Formulei 1. Cursa a fost una "cuminte", dominata de la start si pana la finsih de pilotii McLaren. Plecat din pole position, Alonso a preferat sa nu riste, pozitia a treia fiindu-i suficienta pentru a-si adjudeca titlul. Montoya a fost mai rapid decat Raikkonen si nu i-a cedat coechipierului sau pozitia de lider, cum poate multi s-ar fi asteptat, pentru ca un astfel de gest nu l-ar fi ajutat prea mult pe Kimi, in conditiile in care Alonso s-a mentinut al treilea pana la final. Asadar, cu doua etape inainte de finalul sezonului, Fernando Alonso este cel care il detroneaza pe "Schumi", in vreme ce la constructori lupta pentru suprematie ramane deschisa. Dubla "sagetilor argintii" in Brazilia a produs o rocada la varf, in ierahia pe echipe, insa lupta McLaren - Renault este departe de a fi transata. Clasament cursa: 1. J.P. Montoya, 2. K. Raikkonen, 3. F. Alonso, 4. M. Schuamcher, 5. G. Fisichella, 6. R. Barrichello, 7. J. Button, 8. R. Schumacher.

Belgia, Spa (11 septembrie)

Desfasurata pe pista umeda, cursa s-a "dezmortit" o data cu derapajul lui Fisichella si intrarea Safety Car-ului, moment in care majoritatea pilotilor au intrat la pitstop. Montoya a condus ostilitatile, in vreme ce Michael Schumacher a fost silit sa abandoneze, lovit din spate de catre, Sato. Urcat pe pozitia secunda, Raikkonen a profitat de intrarea lui Montoya la boxe, preluand conducerea. Columbianul nu a reusit "sa-i tina spatele" colegului sau de la McLaren, acorsandu-se cu Pizzonia si abandonand. Alonso a redus astfel la minimum pierderea de puncte in favoarea lui Raikkonen si se vede nevoit sa amane deznodamantul in privinta titlului la piloti. Clasament cursa: 1. K. Raikkonen, 2. F. Alonso, 3. J. Button, 4. M. Webber, 5. R. Barrichello, 6. J. Villeneuve, 7. R. Schumacher, 8. T. Monteiro.

Italia, Monza (4 septembrie)

Desi a obtinut cel mai bun timp la calificari, Raikkonen a fost nevoit sa schimbe motorul in weekend-ul italian, ceea ce l-a retrogradat cu zece pozitii pe grila de start. Aflat in urmarirea lui Alonso in clasamentul pilotilor, finlandezul n-a putut opte decat pe o tactica de cursa cu o singura oprire, in speranta de a se clasa cat mai sus la final. Tactica ce ar fi dat rezultate, daca neprevazutul nu ar fi intervenit: exfolierea unui pneu l-a obligat pe Kimi la o oprire in plus la boxe, ceea ce i-a anulat avantajul. In pole a fost Montoya (foto), care a si reusit sa-si adjudece victoria, in vreme ce Alonso a reusit un linistitor loc secund, cu care isi consolideaza pozitia de lider. Evolutie stearsa a campionului en titre, Michael Schumacher (locul 10), intr-o cursa in care, surprinzator, nu s-a consemnat nici un abandon. Clasament cursa: 1. J.P. Montoya, 2. F. Alonso, 3. G. Fisichella, 4. K. Raikkonen, 5. J. Trulli, 6. R. Schumacher, 7 A. Pizzonia (inlocuitorul lui N. Heidfeld, in aceasta cursa), 8. J. Button.

Turcia, Istanbul (21 august)

Plasat in pole position, Raikkonen a plecat din nou din postura de mare favorit, pe care avea sa si-o onoreze, dupa o cursa pe care finlandezul a dominat-o fara prea mari emotii. Montoya a ratat pe final a doua pozitie pe podium, permitandu-i lui Alonso sa reduca la mimimum diferenta fata de Raikkonen, cu toate ca monoposturile Renault au fost evident mai lente decat "sagetile argintii". Pe un cricuit intrat in premiera in "lumea buna" a Formulei 1, campionul en-titre Michael Schumacher a avut o evolutie departe de vremurile lui bune. Cu un monopost depasit de situatie, o iesire in decor la calificari si o coliziune stupida in cursa, "Schumi" a iesit din carti, la Istanbul. Clasament cursa: 1. K. Raikkonen, 2. F. Alonso, 3. J.P. Montoya, 4. G. Fisichella, 5. J. Button, 6. J. Trulli, 7. D. Coulthard, 8. C. Klien.

Ungaria, Budapesta (31 iulie)

Cursa din Ungaria a fost un reviriment pentru Michael Schumacher si Ferrari, germanul reusind un pole position si o cursa frumoasa in Ungaria, cu mult peste evolutiile sale de pana acum, din acest sezon. Cu o tactica ce a prevazut trei opriri la boxe, "Schumi" a reusit in final un loc secund, fiind depasit de Raikkonen, care a aplicat aceeasi tactica a pitstop-urilor. Finlandezul a recuperat ceva puncte in cursa de urmarire a lui Alonso, in conditiile in care spaniolul a pierdut contactul cu cei din fata din cauza unei opriri suplimentare la boxe, insa ecartul ramane destul de consistent. De apreciat si evolutia celor de la Toyota, care au reusit sa-si plaseze ambii piloti in puncte (locurile 3 si 4), pe Hungaroring. Clasament cursa: 1. K. Raikkonen, 2. M. Schumacher, 3. R. Schumacher, 4. J. Trulli, 5. J. Button ,6. N. Heidfeld, 7. M. Webber, 8. T. Sato.

Germania, Hockenheim (24 iulie)

McLaren Mercedes pornea ca mare favorita pe propriul teren, cu Raikkonen instalat in pole position. N-a fost sa fie, insa, finlandezul abandonand spre finalul cursei, tradat din nou de masina, dupa ce a condus ostilitatile intr-o maniera autoritara. In aceste conditii, Alonso si-a trecut in cont si, implicit, in diferenta care in separa de Raikkonen, inca zece puncte, care s-ar putea sa fie decisive in transarea luptei pentru titlul pilotilor. In schimb, celalalt pilot de la McLaren, Montoya, a facut o cursa de urmarire admirabila. Plecat de pe ultima pozitie a grilei de start (a gresit in calificari, iesind in decor), columbianul a reusit sa se claseze in final pe pozitia secunda a podiumului. In fine, lamentabila evolutia celor de la Ferarri, "Schumi" fiind depasit relativ usor, pe final, de Button si Fisichella. Clasament cursa: 1. F. Alonso, 2. J.P. Montoya, 3. J. Button, 4. G. Fisichella, 5. M. Schumacher, 6. R. Schumacher, 7. D. Coulthard, 8. F. Massa.

Marea Britanie, Silverstone (10 iulie)

Editia din acest an a cursei britanice a fost marcata de atentatele de la Londra, din 7 iulie. Disputata la doar trei zile de la tragicele evenimente, etapa s-a desfasurat sub semnul securitatii maxime si al omagiului adus celor disparuti in atentate - s-a pastrat un moment de reculegere inainte de cursa, steagurile au fost coborate in berna, iar traditionalul moment al sampaniei de pe podium n-a mai avut loc. Alonso a reusit un nou pole position, insa a fost detronat inca din start, la capatul unui atac prelungit al lui Montoya (foto). Acesta a fost, practic, momentul-cheie al cursei. Columbianul s-a instalat in frunte si a reusit un parcurs excelent, la capatul caruia a adus o victorie extrem de importanta team-ului McLaren Mercedes. Celalalt pilot al "sagetilor argintii", Raikkonen, a reusit al doilea timp la calificari, insa ghinionul sau a constat, din nou, in cedearea motorului, ceea ce l-a retrogradat zece pozitii pe grila de start. Finlandezul a fost nevoit sa faca din nou o cursa de urmarire, soldata cu o remarcabila clasare pe a treia treapta a podiumului. Clasament cursa: 1. J.P. Montoya, 2. F. Alonso, 3. K. Raikkonen, 4. G. Fisichella, 5. J. Button, 6. M. Schumacher, 7. R. Barrichello, 8. R. Schumacher.

Franta, Magny-Cours (3 iulie)

Fernando Alonso si-a trecut in cont a cincea victorie de sezon, intr-o cursa pe care a dominat-o de la un capat la altul. Acasa la Renault, spaniolul si-a surclasat categoric adversarii, beneficiind de o masina impecabil pregatita si extrem de performanta. Obligat sa schimbe motorul dupa sesiunea de vineri, Raikkonen a fost retrogradat pe pozitia a 13-a a grilei de start, fiind nevoit sa faca o cursa de urmarire la finele careia a ocupat un excelent loc secund pe podium. Finlandezul de la McLaren Mercedes este, practic, singurul contracandidat periculos al lui Alonso, la titlul suprem al pilotilor din acest an. Michael Schumacher a beneficiat in Franta de o evolutie a masinii sale, insa timpii au fost modesti, in comparatie cu primii doi clasati. Pentru Ferrari si german, 2005 nu seamana deloc cu ultimele sezoane… Clasament cursa: 1. F. Alonso, 2. K. Raikkonen, 3. M. Schumacher, 4. J. Button, 5. J. Trulli, 6. G. Fisichella.

SUA, Indianapolis (19 iunie)

Situatie fara precedent in istoria Formulei 1: doar sase masini s-au aliniat pe grila de start, in editia 2005 a Marelui Premiu al Statelor Unite! Dar ce s-a intamplat, de fapt? In timpul antrenamentelor libere, la pneurile Michelin s-au descoperit nereguli. Circuitul american, unul foarte abraziv, era practic necunoscut pentru furnizorul francez de anvelope. De aici si problemele de uzura accentuata, care au culminat cu penele celor doi piloti de la Toyota, Ralf Schumacher suferind o spectaculoasa iesire in decor, din fericire fara urmari pentru pilot, insa provocata exact in acelasi viraj in care germanul a suferit, anul trecut, un accident destul de grav. Cei de la Michelin au propus sa aduca din Europa pneuri cu alta specificatie, insa aceasta solutie contravenea regulamentului. S-a discutat si posibilitatea introducerii unei sicane pentru a reduce viteza prea mare din ultimele doua viraje dinaintea liniei drepte de start-sosire, compromis cu care 9 din cele 10 echipe au fost de acord, nu insa si Ferrari si... FIA. Cum Michelin nu a putut garanta pentru produsele sale, s-a ajuns la situatia insolita si penibila ca, dupa turul de formare, pe grila de start sa se alinieze doar masinile echipelor cu pneuri Bridgestone (Ferrari, Jordan si Minardi), celelalte retragandu-se la boxe. A fost, prin urmare, o cursa-antrenament pentru pilotii Ferrari, spre marea dezamagire a fanilor veniti pe circuit pentru a vedea un regal automobilistic, demn de anvergura Formulei 1. Chiar si asa, cei de la Ferrari au fost la un pas de dezastru, Michael Schuamcher si Rubens Barrichello fiind foarte aproape de un acrosaj, la iesirea germanului de la a doua oprire la boxe. A triumfat "Schumi" (foto), insa fara glorie, la capatul unei curse terne, cum niciodata nu s-a mai intamplat in Marele circ. Clasament cursa: 1. M. Schumacher, 2. R. Barrichello, 3. T. Monteiro, 4. N. Karthikeyan, 5. C. Albers, 6. P. Friesacher

Canada, Montreal (12 iunie)

Desi plecat abia de pe al saptelea loc pe grila de start, Raikkonen s-a impus la finalul unei curse in fruntea careia s-au perindat, pe rand, Fisichella, Alonso si Montoya. Masinile Renault au avut un start fulminant si au trecut lejer de Schumacher ši Button. Din pacate, team-ul Renault a avut mari probleme de ordin tehnic, fiind nevoit sa abandoneze in corpore. Montoya, aflat la sefia cursei, a picat prada regulamentului: a intrat la boxe intr-un moment de neutralizare cu Safety Car, iar la iesirea pe pista a ignorat lumina rosie a semaforului. Gestul l-a costat pe columbian... descalificarea. Raikkonen a reusit astfel sa se impuna si sa-si continue cursa de urmarire a lui Alonso. Clasament cursa: 1. K. Raikkonen, 2. M. Schumacher, 3 R. Barrichello, 4. F. Massa, 5. M. Webber, 6. R. Schumacher, 7. D. Coulthard, 8. C. Klien.

Europa, Nurburgring (29 mai)

Virajele solicitante si asfaltul dur au pus mai probleme, iar principala victima a fost Raikkonen. Uzura accentuata a pneurilor i-au provocat mai multe iesiri de pe pista, ultima provocand abandonul. Si nu oricum, ci – culmea ghinionului! – chiar la intrarea in ultimul tur de pista, cand pilotul lui McLaren facea eforturi disperate pentru a-si pastra pozitia de lider al cursei si avansul fata de urmaritor! Pacat pentru efortul sau, fiindca a avut o cursa excelenta. De pe urma acestui abandon a avut de profitat, cine altul decat Alonso, care astfel si-a consolidat pozitia in clasamentul general. Mai trebuie punctata si modificarea sistemului de calificari, care acum prevede o singura sesiune, desfasurata sambata. Clasament cursa: 1. F. Alonso, 2. N. Heidfeld, 3. R. Barrichello, 4. D. Coulthard, 5. M. Schumacher, 6. G. Fisichella, 7. J. Montoya, 8. J. Trulli.

Monaco, Monte Carlo (22 mai)

Dupa un debut de sezon fulminant pentru Renault, cursa stradala de la Monte Carlo ne-a aratat o echipa aflata parca in impas. Principala rivala a team-ului lui Briatore este McLaren, care pare sa dispuna, in sfarsit, de monoposturi extrem de performante. Chiar daca a terminat doar pe locul 4, Alonso ramane intr-o confortabila pozitie de lider al campionatului. De aceasta data, contrar asteptarilor, cursa a avut parte de depasiri, chiar daca nu toate s-au sfarsit cu bine, asa cum a fost cazul unui atac al lui „Schumi” asupra lui Coulthard. Raikkonen s-a distantat spre finalul cursei si, prin aceasta victorie, pare sa fie principalul rival al lui Alonso, in ierarhia driverilor. Un cuvant de lauda si pentru Montoya si Ralf Schumacher, care au ales strategia cu o singura oprire la boxe, astfel ca, desi au plecat de pe ultima linie a grilei de start, in final au reusit sa puncteze. Clasament cursa: 1. K. Raikkonen, 2. N. Heidfeld, 3. M. Webber, 4. F. Alonso, 5. J. Montoya, 6. R. Schumacher, 7. M. Schumacher, 8. R. Barrichello.

Spania, Barcelona (8 mai)

Raikkonen s-a razbunat pentru abandonul atat de nedrept din San Marino, reusind sa castige o cursa in care a fost randul lui sa domine de la un capat la altul. Si parca era nevoie de asa ceva, inainte ca Renault sa transforme sezonul intr-un monoton sir de succese, asa cum pana mai ieri se intampla cu Ferrari, in detrimentul spectacolului. Alonso a reusit un important loc secund, Renault reusind, de altfel, sa termine cu ambii piloti in puncte. In fine, pentru Michael Schumacher cursa a fost una a ghinioanelor, provocate de aceasta data de penurile Bridgestone, ghinioane care l-au obligat inclusiv la o oprire neprogramat, din cauza unei pene. Clasament cursa: 1. K. Raikkonen, 2. F. Alonso, 3. J. Trulli, 4. R. Schumacher, 5. G. Fisichella, 6. M. Webber, 7. J. Montoya, 8. D. Coulthard.

San Marino, Imola (24 aprilie)

Raikkonen a inceput cursa in forta, fiind evident mult mai rapid decat ceilalti competitori, singurul capabil sa-i faca fata fiind Alonso. Finlandezul a abandonat insa mult prea rapid, sefia fiind preluata de spaniol. Pentru prima oara in 2005, Michael Schumacher a contat cu adevarat in cursa, insa... n-a fost indeajuns. Totusi, germanul si-a demonstrat inalta clasa, daca mai era nevoie, printr-o spectaculoasa depasire a lui Jenson Button, intr-o sicana. Alonso si-a continuat insa marsul triumfal, care la Imola a marcat cea de-a treia victorie. Consecutiva! Clasament cursa: 1. F. Alonso, 2. M. Schumacher, 3. J. Button, 4. A. Wurz, 5. T. Sato, 6. J. Villeneuve, 7. J. Trulli, 8. N. Heidfeld.

Bahrain, Sakhir (3 aprilie)

Caldura infernala si praful de pe pista au creat mari probleme pentru toata lumea. Cu 55 de grade la nivelul pistei ši 44 in aer, s-a stabilit un nou record meteorologic in „Marele circ”. O cursa terminata in asemenea conditii inseamna, in primul rand fiabilitate pentru masini si motoare, dar si o rezistenta de fier pentru piloti. A fost cazul in primul rand penrtu Renault, dar si penru Toyota si McLaren. Alonso si-a trecut in cont a doua victorie din 2005, in vreme ce Renault, prin aceasta a treia victorie din tot atatea curse disputate, incepe sa-si formeze statutul de principal favorit al sezonului la titlul suprem al constrctorilor. Clasament cursa: 1. F. Alonso, 2. J. Trulli, 3. K. Raikkonen, 4. R. Schumacher, 5. P. De La Rosa, 6. M. Webber, 7. F. Massa, 8. D. Coulthard.

Malaysia, Sepang (20 martie)

Renault confirma rezultatele obtinute in cursa de debut a sezonului, trecandu-si in cont a doua victorie de sezon, de aceasta data prin Alonso. Din nou o cursa fara prea mult spectacol, cu un singur lider. Probleme mari si premature pentru BAR, care au abandonat din cauza motoarelor inca din primele ture. De remarcat ca Sato, indisponibil din motive medicale, a fost inlocuit de Anthony Davidson. Evolutie dezamagitoare, din nou, pentru Ferarri, care au evoluat cu aceleasi masini ca si in Australia. In schimb, surprizele placute au fost furnizate de aceasta data de cei de la Toyota si Red Bull. Clasament cursa: 1. F. Alonso, 2. J. Trulli, 3. N. Heidfeld, 4. J. Montoya, 5. R. Schumacher, 6. D. Coulthard, 7. M. Schumacher, 8. S. Klien.

Australia, Melbourne (6 martie)

Renault a inceput in forta noul sezon, intr-o cursa altfel fara prea mult spectacol. Fisichella (foto) a reusit sa-si pastreze avantajul luat la calificari, conducand cursa de la start pana la finish, in vreme ce Alonso a reusit sa recupereze spectaculos, de pe pozitia a 13-a pe grila pana la treapta a treia a podiumului. Chiar daca Ferrari a debutat doar cu o versiune evoluata a masinii din 2004, Barrichello a reusit si el o frumoasa cursa de recuperare, de pe pozitia a 11-a pe grila pana la locul secund la final. Din pacate, Michael Schumacher a inceput sezonul 2005 cu stangul, evolutia sa in Australia fiind stopata dupa un acrosaj cu Heidfeld. Clasament cursa: 1. G. Fisichella, 2. R. Barrichello, 3. F. Alonso, 4. D. Coulthard, 5. M. Webber, 6. J. Montoya, 7. S Klien, 8. K. Raikkonen.

Foto: DaimlerChrysler, Renault, Bridgestone



powered by infin
NewsFeed AutoNews





Anunturi Auto
MagazinAuto.ro

 
 

Parteneri AutoNews.ro
 

   
 
AutoNews.ro este un serviciu al INItrend SRL.
Copyright © 2005-2010. Toate drepturile rezervate.
Toate logo-urile si marcile inregistrate din site apartin proprietarilor lor.